Portocala mecanică şi prelucrarea prin aşchiere

Scriu acest text cu un sentiment de uşurare. Am trecut şi peste asta. Românul e tare ca stânca , şi la bine şi la greu. La greu mai ales şi parcă prea des. Am tot sperat să scriu despre o victorie, despre cum, noi cei mai mulți prelucrători prin așchiere din Europa am fi prins în menghină, portocala mecanică şi-am fi găurit-o cum am fi vrut ... dar am uitat ce generație sunt eu . N-a fost să fie ...Milioane de români, această specie deosebită, am stat care pe unde am apucat, cu sufletul la gură, cu plasma lângă burtă şi cu bere-n nas ... nici “prietenii nu mai ştiu de ce “ aşteptând ceva ce parcă nu mai vrea să vină. De parcă am retrăi veşnic o obişnuinţă. O obișnuință ce duce la eşec şi chiar la o plenitudine a eşecului, o acceptare, o resemnare, parcă propagată de mitul Mioriţei şi al baciului moldovean. O victorie, un succes, după atâta imagine înnegrită de tuşul tipografic al veştilor de pretutindeni, în care românul face ce face şi iar dă cu “bâta-n baltă” cu “cuţitul î...