sâmbătă, 18 martie 2017

Breaking news ! „omul–carcasă“, „omul–masă“.


 Edmund Burke: “Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic.”


Totul este la vedere fără ruşine şi incredibil oamenii par să orbească!

Cum ar fi să  devenim imuni la ştiri? Cum ar fi ca cineva să inventeze un selector de ştiri? Îmi veţi spune că nu avem nevoie de aşa ceva, ci de deontologie jurnalistică, de obiectivitate şi morală. Iar eu revin şi spun că avem nevoie ori de acest selector, dar mai bine şi definitiv  de o altă orânduire.
Jose Ortega Y Gasset (nu, nu este un jucător de fotbal!?) scria în 1930 în celebra “Revolta maselor” cu patosul tipic hispanic, în care angoasa se amesteca, în chip paradoxal, cu triumful, scria şi  anunţa apariţia unui nou tip de om: omul golit de istorie şi de propriu-i trecut, omul fară valori morale şi necreator de cultură, omul lipsit de interioritate, „omul–carcasă“, „omul–masă“.


Cu stupoare mă întreb: suntem noi în urmă sau “urma/turma” ne-a ajuns şi actualizăm ideea de “omul-grămadă”?
La noi la români, popor blagoslovit, se aplică celebra butadă “nimic nu se pierde totul se transformă”, pentru că jurnalistul de tip nou, nu pierde nici o ştire cât de mică, cât de nesemnificativă şi o transformă cu măiestria caracteristică geniului carpatin în… ceea ce doreşte sau i se sugerează (ca să nu spun că i se impune, fără dovezi) cel mai des. Poate că meseria e grea, poate că Arghezi a intuit şi el problematica morală a presei anilor 2000… el spunea ca”Viaţa noastră oscilează […] între două contradicţii […] datoria de a spune adevărul şi necesitatea de-al ascunde”.

 Şi uite aşa sunteţi martori celor mai fabricate informaţii din istoria televiziunii, pentru că vorbim în principal despre dreptunghiul digital prin care ne pătrunde, vrem nu vrem, ştirea în casă.
Aş propune operatorilor de cablu ca pentru jurnalele de ştiri, emisunile de tip tabloid şi tot ghiveciul televizat, la achitarea taxei (că mai şi plătim pentru asta) să asigure, ca la avion, şi pungile necesare senzaţiei şi stării de greaţă.

Câtă îngăduinţă să mai ai în faţa minciunii zilnice a golăniei şi a prostiei propagate în masă, pardon grămadă, cât să mai suporte ţăranul care nu mai are pământ (doar un titlu de proprietate fără roade), pensionarul care nu mai are linişte (doar reţete fară medicamente), tânărul fără orizont (doar iluzia etnobotanicelor născocite pentru masacrarea lor), salariatul fără speranţă (cu un salariu smuls lună de lună) sau intelectualul ucis ca specie (doar subcultură şi umilinţă de nesuportat)?

Subjugarea audiovizuală  este subjugarea libertăţii pentru că o funcţie principală a televizunii, atunci când a fost inventată, este cea de informare reală, nu denaturată de infinite interese.

Şi iată-ne la momentul adevărului, un analist politic şi sociolog renumit Giovani Santori a pus punctul sub semnul exclamării în cartea sa “Homo videns – Imbecilizarea prin televiziune şi post-gândirea”, copiii ultima noastră speranţă până şi ei sunt contaminaţi de virsul imbecilizării tv.

Societatea este un laborator în care o mână de oamenii-conducători fără morală, nişte doctori Mengele ne consideră doar material de cercetare şi experiment.

Totul este la vedere fără ruşine şi incredibil oamenii par să orbească, să vadă totul într-un alb lăptos ca în eseul lui Saramago, unde paroxismul duce la omor (sau sinucidere), unde şi ultima fărâmă de umanitate e ucisă de cruzimea luptei pentru supravieţuire (sau putere).

 Ce urmează? O nouă orânduire aşa cum v-am spus… una nouă şi de cu totul altă factură, ceva ce nu a mai exista până acum, dacă vreţi o invenţie despre o lume nouă, dar am o vagă impresie că sună sumbru şi neverosimil.
Din literatura SF am putea găsi alternative, că doar cu asta am rămas, şi aşa cum bunicul meu a aşteptat americanii toată viața şi visul american eu îi aştept pe extratereștri şi viaţa imponderabilă de pe altă planetă, căci ceea ce trăiesc acum e un coşmar mare cât întregul pamânt.
În copilărie visam frecvent şi nu numai mie mi-a fost dat, (am facut o mică cercetare care mi-a confirmat) că sunt predestinată să fac ceva măreţ, mă visam un erou care salva omenirea, care aducea pacea şi liniştea celor din jur. Am întrebat de curând câţiva copiii şi ştiţi ce mi-au răspuns?
Că ei nici nu prea visează şi că ei sunt deja eroi… în jocurile lor pe calculator!

Eu încă mai visez deşi e prea puţin, recunosc, şi de aceea îl citez şi pentru voi pe Edmund Burke: “Pentru ca răul să triumfe, este suficient ca cei buni să nu facă nimic.”

miercuri, 27 ianuarie 2010

La omu’ sărac...



E o vorbă din popor ..”nici un necaz nu vine niciodată singur „ ... aşa cred că-şi zic în gând milioane de români.După ce că anul... a adus ce ne aşteptam dar nu credeam...adică adevarata criză...o mai apucă şi pe mama iarna să facă pe nebuna şi să-nceapă zbenguiala la -25 de grade....huuuuu!!! Frig de crapă pietrele şi îngheţă ţevile...trecem pe pilot manual şi intram în relaţie directă cu zăpada, bocanicii şi lopata. Deh! Dacă ne năşteam mai în nord nu ne speriam aşa uşor, dar fară antrenament simţim crivăţul şi în piept şi-n buzunare. Mai ales în buzunare. Şi buzunarele în general sunt cam ...goale.. Şi când te gândeşti, astă vară ce bine era, şi ce distracţie, plajă, mare, soare, o banană, o îngheţată, o salată, o măslină o scobitoare „străină „ o gogoşă-nfuriată, bere blondă, şlapi, tricouri şi bermude, aveam ce bea şi ce....să mai vorbim. Că te-ntreb eu acum când stai cu ţurţurele deasupra capului ca sabia lui ...războinicul luminii...(numai că ăla are palat aurit şi calorifere babane, maybach şi haină de blană şi meleoane ...) te întreb : toată vara ce-ai făcut ...? pe bune ... ai pus şi tu leu peste leu să faci o mică gradină zoologică şi lemn peste lemn să ai ce pune pe foc ? ah ! stai la bloc ...am înţeles ... Situaţia e în plină criogenie dragii mei constanţeni...şi ţara noastră a intrat în stare de urgenţă ...în privinţa frigului ..că în alte privinţe eram demult. Pe unii ia apucat direct boala copiilor, şi când a scazut brusc temperatura, lor le-au scăzut neuronii...până la ultimul ....ultimul cu care s-au dat cu schiurile şi banana gonflabilă prin staţiunea montană Mamaia. Şi aşa va fi pustie săraca ...ne pregătim să fim şi localnici şi turişti, fie vară fie iarnă. Iarnă grea cu omăt mare ...cât casele cât trotuarele, cât parcările ...suntem sub stapânirea zăpezeilor...de-ţi vine să fredonezi un şlagăr de inimă albastră de-al unuia Adamo, dar şi un poem celebru al lui Villon „Ou sont les neiges d’antan?” adică unde sunt zăpezile de altădată ale copilariei...când nu ne panicam aşa uşor, dar nici sensibili ca un pui de găini, nu eram şi nici nu stăteam toată ziua cu fervex-un în ceai şi cu gândul la facturile de plată...O zi cu zăpadă la Constanţa era o mare bucurie ...acum si copiii sunt speriaţi ... pe când noi abia aşteptam să ne bulgărim şi să ne dăm cu sania ...aia de lemn ..amărâtă pe care abia aşteptam să o scoatem din magazie la prima zapadă. Dar să continuam cu vorba sfântă din popor că ...la omul sărac nici ...căldura nu mai vine ...Cică gazul vine cocoloaşe de la cazacioc ca şi noi dam banii cu ţârâita ....la factura de 5 milioane de euro pe zi ?...văd deja în ceaţă ... Aşa că vă mai spun o vorbă din popor ..rastalmăcită” Omul înţelept îşi face vara sanie şi iarna o pune pe foc” !!! Dar să nu ne lăsam copleşiti ...mai bine înţepeniţii dacă ai nenorocul să ai domicilul la întorsura frigului ..pardon buzăului cu -34 grade ...ştiţi teoria mea cu românii popor unic şi descurcăreţ...trecem noi şi de data asta ca fat frumos peste mări şi ţări ...şi noi şi mai repede şi mai uşor că patinăm direct pe Marea Neagră că săraca e un sloi ...unde ? păi în ţările calde ... şi apropos de soluţii ..nu vreţi să propunem deschiderea unui consulat pentru emigrări în Congo ????

marți, 12 ianuarie 2010

Ce ne-a adus anu’...?





Eu, în anul 2000, pardon 2010, îmi imaginam o cu totul altă lume. Adică, proiecţia lui 2010 în copilăria mea ţinea de lumea fantasticului, a tehnologiilor avansate, de robotică, S.F.-uri... şi ce... oare am greşit?! Păi, nu v-aţi trezit încă mititeilor în capsulele voastre, în programul vostru, în munca voastră organizată, în creditele care va robotizeză, în mass-media care emite opinii şi voi le luaţi ca atare că sunteţi în perioada de post gândire, de imbecilizare în masă, pe mese şi sub mese???... O lume în care securitatea se poartă la greu şi, totuşi, celebrul microcip n-a apărut, dar avem încă urechelniţe, pâlnii şi stamate. Cum care stamate? Păi suntem în lumea lui Urmuz. Ei, care urmuZ?... Ăla de-l învăţam odinioară la şcoală că, apropos, atunci mergeam mai des la şcoală. Acum... pe sponci şi pe apucate că, deee!... azi e grevă, mâine se dau libere şi poimâine se dă o lege a eradicării şi... uite ce bine va fi! Aşadar, noi în anul 2010 am primit sorcova direct în moalele capului şi cum românul e tare de cap, s-a rupt sorcova, s-a subţiat şi bugetul... în schimb avem miniştri, avem valoare, vrem turism la munte şi la mare...
În visele mele cu anul 2010, TGV-ul (trenul de mare viteză) era un mic copil. La ce sisteme de transport visam... la ce autostrăzi şi infrastructuri... că mi-e greu să mi-le reamintesc. Cică, în 2010 mai cresc vreo 45 de km de autostradă care - evident - ne va costa cât o navă spaţială... Dar ce? Comentaţi?! Păi, nu ştiţi că acum golful va fi sport naţional?! Să-mi spuneţi mie că nu ştiţi că anul ăsta a venit aşa, cu un curent puternic, nu prea ştiu din ce direcţie, dar a cam trântit uşa marilor cluburi de fotbal şi staff-urile ies acu’ pe din dos că... deee... cine învârtea „meleoane, meleoane” pe ritmuri de manele, manele. Ahhh! Staţi că am atins un nerv sensibil. Ce ne facem?! Rămânem fără muzică naţională?... Păi, n-aţi auzit că se impozitează dreptul de (h)autor „mâncaţi-aş...”, că doar nu pe poeţi îi afectează cel mai tare, ci pe oamenii de cântă şi ne încântă. M-am luat cu vorba şi am uitat de lucrul cel mai important: a venit una, „Gripa Porcină” şi s-a îndrăgostit de noi. Cică... are de făcut o normă pentru care a fost inventată şi o bornă pe care o să scrie „adio şi n-am cuvinte” pentru că... n-ai fost cuminte. Eh, dar anul a trezit pe toată lumea şi dintr-o dată ne-am năpustit la vaccinare. V-am spus că nu sunt departe de S.F.-uri, numai că eu îmi doream ceva frumos şi mi-a luat-o înainte james cameron cu o lume nouă, pandora în care viaţa se trăieşte simţind şi iubind cu emoţie şi sinceritate... o lume pe care omenirea în acest film avatar, că despre un film şi regizorul lui vorbeam, omenirea aduce distrugere şi răutate... Deci, ce aduce anu...?! Aduce ce vrem noi. Gândiţi-vă la...
(va urma)

Apropo... La anu şi la mulţi ani!




Ce ţi-e şi cu politica asta... în sfârşit, în ultima lună a anului au debutat şi primele bancuri cu politicieni... şi, culmea, multe dintre ele le-am auzit la televizor, la o emisiune. Aşa că, pe această cale îi mulţumesc lui Andi Moisescu pentru ultimul „Apropo...”, o emisiune care devine pe zi ce trece tot mai haioasă şi întăreşte ideea că românul nu s-a născut poet, s-a născut umorist... Că eram primii la băşcălie şi la bancuri nu trebuie s-o spun eu, au spus-o mulţi alţii înaintea mea şi au şi exemplificat. Din perioada embrionară, românul a glumit, a râs în momentele de criză şi a plâns în momentele de fericire... cica de la daci ni se trage... aşa s-a transmis fiorul. De aceea, bărbatul român chiuie la divorţ, iar la nuntă... susupină. Femeia română e de obicei energică, revoltată şi de sorginte tragică. De aceea, l-am inventat pe Bulă care făcea casă bună cu bancurile lui şi, mai ales, atrăgea atenţia asupra ingeniozităţii şi sexualităţii precoce a românului, altă latură foarte bine dezvoltată. Bulă nu a existat nicodată pe hârtie nici ca text, nici ca imagine. Nimeni nu a avut în ţara asta o asemenea popularitate... fără marketing. Doar din gură în gură, Bulă s-a plimbat ani de zile în toată România şi i-a răzbunat pe toţi românii obligaţi la muţenie. Acest personaj merită un Nobel pentru curaj, rezistenţă, invizibilitate şi inexistenţă materială. La fel de bine, el putea fi cel mai celebru condamnat la moarte pentru uneltire împotriva statului şi partidului, deşi era o hologaramă a milioane de români. Ei bine, n-am învăţat nimic din şcoala lui Bulă, n-am urmat nici un sfat de-al lui, după ce ne-a susţinut atâţia ani... L-am abandonat. L-am uitat şi, uite aşa şi spiritul „râsu’ plânsu’” s-a dizolvat. Acum nu ştim decât să ne văicărim, să clevetim, să uneltim, să distrugem şi... să urâm. Bulă, chiar şi pe cei răi îi ataca într-un mod haios şi unic care făcea din noi un popor diferit. Nu mai suntem ospitalieri, veseli şi dezinteresaţi. Suntem veşnic speriaţi şi îngrijoraţi, lacomi şi invidioşi. Bulă vorbea despre câte-n lună şi în stele într-un singur stil. Pentru că Bulă avea STIL... Mă rog ca mintea românescă să mai nască sau să renască un Bulă, arma dură împotriva prostiei... şi, uite aşa, cum spuneam la început, mai am o speranţă... asta ca să bat un Apropo...
(va urma... la anu şi „La mulţi ani!”)

joi, 17 decembrie 2009

Câte-n lună şi în stele !




Ce ţi-e şi cu lifestyle-ul ăsta de zi cu zi... câtă muncă, câtă abnegaţie şi cât consum de energie - să ţii minte unde, ce, când şi cum - pentru marea mulţime de pseudo vedete şi cartonovedete, care mai de care dornice de impactul cu sticla, adică cu micul ecran. A propos, în anii’ 80, „micul ecran” era o expresie atât de uzitată încât mă săturasem, aşa cum s-au săturat omenii din ţara asta de senzaţiooooonal şi de subiecte inventate numai pentru deliciul ignoranţilor. Şi, uite aşa cum deschizi tv-ul sau internetul, dai de de toate... „câte-n lună şi în stele”... banalităţi şi bârfe cu toptanul. Prin anii’ 80, toate noutăţile din lumea mondenă, atât cât era, se găseau numai la cozi. Cum ce fel de cozi??? Cozile primordiale la lapte carne, ouă, ulei, zahăr etc. Viaţa părea frumoasă dacă apucai mai multe deodată şi bonus, un toptan de bârfe şi bancuri. Pe vremea aceea propagarea era doar orală. Îmi amintesc că, la un moment dat, aparuseră aici la noi, la porţile Orientului, o revistă de prin Haifa şi un Can Can evreiesc din care aflai cu stupoare cu cine s-a mai iubit Florin Piersic sau Angela Similea, dacă Delia Budeanu ori Sanda Ţăranu, „cea mai cunoscută crainică de la TV” are picioare şi nu e şchioapă. O minunăţie de revistă pe care o citeai de cel puţin 3 ori pe lună şi reveneai până în următorul an, când mai prindeai de pe la navigatori o altă revistă, veche şi aceea, bineînţeles... Setul de „câte-n lună şi în stele” se găsea atunci mai rar, nu ca acum, în doze nelimitate care fac rău, asemeni oricărui lucru în exces. Despre Mamaia noastră mai auzeai vag, câte o bârfuliţă cu iz de invidie despre Melody Bar, acolo unde avea intrare numai cine purta stele pe umăr sau o trâmbiţă în buzunar. La Melody, baronii acelor vremuri îşi alegeau cele mai frumoase balerine şi ele deveneau cele mai fericite doamne ale vremii. Dar, să ne întorcem cu maşina timpului în prezent, în vremurile de aur ale internetului şi mobilului şi să nu uităm că viteza cu care se propagă informaţia atât de vitală – Doamne!!! – vieţilor noastre, precum vaccinul împotriva gripei porcine, viteza face ca uneori informaţia să o ia înaintea întâmplărilor, deci... „câte-n lună şi în stele”, atâţia bani în portofele!!!... (va urma)

duminică, 25 octombrie 2009

Sentimentul de ....patriotism



M-am plimbat într-o zi frumoasă de septembrie prin Lisabona. Seara am ieşit în Piaţa Restauradores să străbat străzile înguste din Barrio Alto la care ajungi doar cu elevador Gloria un mic funicular galben de 130 de ani . Eram fascinată de minunatul oraş de istoria lui aproape nealterată, când am simţit o prezentă dezagreabilă în preajma mea. Cinci indivizi de altfel bine îmbrăcaţi se strecurau printr-un grup de turişti americani în vârstă, aşa într-un soi de interes turistic. La un moment dat s-a făcut puţină rumoare în grup şi unul dintre cei cinci a început să vorbească la telefonul mobil de ultimă generaţie cu altul ce se postase deja la uşa din faţa elevatorului. Nu mică mi-a fost mirarea când am auzit în dulcea limbă românescă : „ hai să ne căram, că s-a prins ghidul şi i-a anunţat pe toţi „.!!
Era prima mea zi de concediu din Portugalia, o ţară atât de frumoasă şi primitoare, cu oameni de pretutindeni şi cu un turism foarte dezvoltat. Portugalia a intrat în uniunea europeana în 1986 şi a beneficiat imens, dar s-a şi transformat într-o ţară civilizată.
Dar aşa cum scriam am gasit în Portugalia şi hoţi de buzunare din... România, o specie pe cale de răspândire pe tot globul.
La gândul, ce facem noi românii ... ...Sentimentul meu de patriotism se dezumflă în fiecare zi ca un balon ţinut prea mult la soare.
În Portugalia am călătorit cu Alfa Pendular un tren care atinge 290 Km/h. La noi de câteva săptămâni la ştiri sunt anunţate accidente feroviare deşi trenurile noastre, culmea se întrec în viteza cu  melciii. Metro-ul din Lisabona este declarat cel mai frumos metrou din lume datorita staţiilor decorate de artişti plastici. La noi artiştii nu au nici galerii în care să expună, ce să mai vorbim de astfel de proiecte prin care statul să sprijine arta. În Lisabona, poeţii au statui până şi în faţa cafenelelor lor preferate, cum ar fi Fernando Pessoa. La noi doar vorbe, şi iar vorbe despre cum să ne facem o imagine mai bună.
Până şi din patiserie au facut o marcă de succes . „Natash” sunt nişte tarte portugheze celebre , prezente chiar și în Guide Michelin. Iată Lisabona, cu  Cartierul Belem, cu minunatul Turn și   patiseria celebră,  Ei, da aşa patriotism chiar şi culinar.
Mă gândesc că avem şi noi placinta dobrogeană, covrigii dobrogeni, un deliciu dar ştim numai noi.Sau cel mai des vindem cuiva patentul cu totul pentru te miri ce . E bine știut că mai tot timpul ce am avut bun, am vândut, stricat sau aruncat –alungat din ţară.
După aceea am regretat ..asta e firea românului.
A tresărit inima în mine când am aflat că Herta Muller a primit premiul Nobel pentru Literatură, dar câti ştiau în clipa aceea că e din România şi că a trait aici 30 si ceva de ani? Pe toate forumurile din internet am citit dispute imense despre originea ei despre viaţa ei, mai puţin despre cărţile ei şi talentul ei. Nu are importanţă, dacă o cheama Maria sau Herta, dacă e din Banat sau Dobrogea, important era că s-a născut aici şi a trait odată cu noi aceleaşi umilinţe şi chinuri ale comunismului şi a ştiut să le redea exemplar în carţile ei. Cărţi, care acum au mai făcut pe unii să citescă despre România o ţară din Europa, o ţară ai cărei oameni au uitat cuvintele importante dintr-o limbă : ţară, popor, istorie, patriotism, civism, adevăr, viitor...

joi, 27 august 2009

Toamna se numără ......şomerii





Vine toamna, rău îmi pare... ce-o să ne aştepte oare? După o vară ameţită de caniculă şi criză, o prietenă m-a sfătuit să scriu despre miile de restructurări şi, mi-a şi oferit acest titlu de editorial, pentru că, dacă până acum a mai fost cum a mai fost, ce va urma se anunţă şi mai tragic.
Această vară care de obicei ne salvează pentru tot restul anului, această vară doar ne-a amăgit cu aerul ei estivalomanelist, cu reclama lu’ Nuţi şi „Land of choice”, cu festivaluri exotice, poate, poate mai uităm de griji şi ajungem să trăim în ritm brazilian ... cu fest-uri, dar şi din resturi, pentru că la ei este altfel decât la noi... Mi-am imaginat nu de multe ori cum e să trăieşti în „ţările calde”, aşa cum învăţam noi la şcoală prin anii’ 83 – 84, astfel încât, din cauza frigului din casele comuniste, soră mea ne-a anunţat (pe la 12 - 13 ani) că are o soluţie ca să scape de degerături: să se mărite în ţările calde...
Mi-am imaginat cum ar fi să nu vină toamna şi apoi iarna, frigul şi nevoile specifice anotimpului... căldura de la gaze sau lemne sau motorină, care înseamnă bani, haine groase egal bani, hrana egal bani... să trăim tot în tricouri şi bermude, în şlapi, să mâncăm salate şi să nu plătim gazul... pai cum să nu dansezi?! Dar, până la frigul real, avem un frig imaginar... unde să munceşti? Sezonul se închide, firmele se închid, perspectiva este mai sumbră decât orice desen suprarealist, în negru. Cercul se închide, oamenii vor suferi, nimic nu se mai face în favoare poporului, ci a populaţiei, masa informă capabilă de unanimitate numai în comentarea ştirilor de ora 5,nimic nu se mai face în favoarea unui popor inteligent, dar schilodit şi ajuns handicapat .
În 20 de ani, timp în care, la masa politicienilor minciuna a fost felul principal, oare cine mai e capabil să înţeleagă încotro se îndreaptă lumea şi, implicit noi?! Viziunea este aburită şi amestecată parcă cu opium, special să ne anihileze toate simţurile şi mai ales raţiunea. Ca să renaştem şi să ne reamintim cine suntem cu adevărat, oare ce mecanism ar trebui oare inventat pentru că, vorba aceea, doar suntem o ţară de inventatori?!
Vine toamna şi când vântul va spulbera frunzele moarte prin staţiunea de vis în care am fredonat ritmuri şi ritmuri de samba, ne vom înfăşura în pardesie şi pulovere şi vom fredona balade şi romanţe... singuri... singuri... doar cu briza mării... Poate ne vom gândi la ce putem face ca să lungim lunile de vară sau să transformăm Mamaia într-o destinaţie permanentă pentru vacanţe, tratamente şi distracţie, dezvoltând un management de valorificare a potenţialului zonei...
Vine toamna şi începe şcoala, cu alte reguli şi regulamente, cu număratul bobocilor ...Poate ne vom gândi să reîncepem şi noi numărătoarea lucrurilor bune ...chiar de la 0...