Faptul Divers...fascinaţia românului

România e o ţară de curioşi. Boală grea, fară vindecare la noi. La alţii, la americani, nu ştiu cum e dar au o expresie dură şi celebră: „curiozitate a ucis pisica”. La români curiozităţile şi uneori şi pisicile sunt din ce în ce mai adâncite într-un hău de parcă am căuta răul de coarne şi am vrea să-l arătăm tuturor ca pe un trofeu câştigat cu multă râvnă, mai ales că, în aceşti douăzeci de ani de libertate fără margini, am transformat fascinaţia faptului divers în injecţia de adrenalină, drog, antibiotic sau antidot la plictiseala de zi cu zi. „Popor sadic!...” ar spune unii dacă ar urmări „Ştirile”. Nu mai relatăm simplu o crimă. O edităm în foiletoane, picătură cu picătură, os cu os, bucată tranşată, cu cap decapitat, amănuntele până la ultimul smulgând suspinele şi oh-urile unei audienţe hipnotizate. Aflăm până şi laptele pe care l-a supt de la mama sa criminalul sau victima, din gura unei tinere reportere de teren, terifiată de ceea ce a văzut/ auzit, emoţionată şi bâlbâită de marea ştire, prelungind ca pe o agonie cercetarea, relatarea şi împietrirea telespectatorului la tv. Nici ziarele nu sunt departe de aceste minunate doze de surescitare, de aceste minuni jurnalistice menite să fie comentate ore în şir la colţ de stradă sau pe pagini imense, pe forumuri sau bloguri. Căsuţele de mail sunt şi ele pline (nici acolo nu scapi uşor...) de spam-uri cu mesaje de informare de la site-uri ce preiau primele grozăvii şi le aruncă în spaţiul internautic, propagând faptul divers cu viteza fulgerului. Zilele acestea mi-am dorit să nu se fi inventat televiziunea... copii înecaţi,omeni iresponsabili, copii criminali, mame criminale, catastrofe... s-au rulat în jurnalele tuturor televiziunilor, s-au detaliat, s-au lărgit, dar mai ales, s-au reluat ca o lecţie pe care eşti dator să o înveţi repede şi bine pentru toată viaţa.
Mă întreb uneori cum se teleporteză unii reporteri la faţa locului, la doar o secundă de la infracţiune şi cum să nu te amuze când transmit un stand-up din camera crimei vorbind în şoaptă, descoperind un telefon mobil pe care poliţia l-a ratat sau pe autostradă, într-o furtună incredibilă, abia ţinându-se pe picioare când ar fi putut arăta simplu doar imagini, fără să panicheze în mod artificial, dar mai ales nefiresc prin apariţia lor. Poate că radio-ul este singurul „scăpat” pentru că ştirile nu au fost niciodată tari acolo unde muzica e regină. Dar să ne întoarecem la (oile) crimele noastre, la violuri, la toate lucrurile rele pe care le adunăm de parcă am colecţiona ce s-a pierdut odinioara din cutia Pandorei. Nu, Pandora nu e o firmă de pantofi, nici centru de shopping, dar poate deveni uşor în mintea unei reportere de val nou care, din lipsă şi necunoaştere, ştie doar o spoială cu care ia ochii şi mintea privitorului.
Sunt un privitor atent la tot ceea ce se întâmplă şi zilnic mă rog ca cineva să înţeleagă că nu asta îşi doreşte telespectatorul, că s-a săturat de atâta rău propagat, că s-a săturat de atâta incultură şi lipsă de valoare în toate. Că merităm să aflăm şi lucruri BUNE. Că există şi oameni buni, că mai avem speranţa şi vrem pentru copiii noştri doar puţină linişte. Oare să purtăm un blestem de când am zidit-o pe Ana?! De când l-am omorât pe ciobanul din Mioriţa?! De când am furat raţa din coteţ?!... am păcălit ursul?!... am haiducit la drumul mare?!... Poate atracţia faţă de tot ceea ce se întâmplă rău în lume ne împiedică să devenim mai buni, să ne mai visăm eroi cu fapte de vitejie şi copiii noştri să-şi dorească să trăiască aici, în ţara asta frumoasă şi merituoasă care încă ne rabdă. Poate ar trebui să ne întoarcem la acele lucruri aparent perimate, să mai deschidem cărţi, să le citim, să ne educăm copiii acasă şi să avem grijă la ce citim şi la ce privim în presa LIBERĂ...
„Tinereţe fără bătrâneţe şi viaţă fără de moarte” este unul dintre cele mai frumoase basme care s-a scris aici, la noi, ca o speranţă uriaşă pentru omenire, despre ceea ce ar fi lumea fără moarte... Şi atunci mă-ntreb: şi faptul divers?!... doar un fapt divers?!...