Marketing Poetic





Ce este un poet ? „Un donator de sânge la spitalul cuvintelor „
Lucian Blaga

Avem nevoie de poeţi? Dacă da, atunci să-i facem, să-i modelăm
de mici din fragedă ...lectură ! Cum să faci un copil să citească poezie ? Aceasta ar fi o temă pentru o firmă de advertising ...
Poezia a fost în permanenţă o „cenuşăreasă” aşa au numit-o criticii. Cine sunt poeţii? Această specie rară, care trăieşte din armonia versului din miracolul visării
şi din speranţe că cineva le va auzi „vocea „ .
 Poetul ca soldatul îşi poartă raniţa cuvintelor fie că vrea fie că nu. El se adaptează cameleonic vremurilor şi supravieţuieşte...prin poezie . Poetul stă în cubul exitenţei lui şi se ocupa cu scrisul. Dar din când în când se revoltă şi încearcă să se facă prezent. Unii vor să scoată poezia în stradă, să circule liberă şi fericită măcar, câteva zile pe an . Să se plimbe pe strazi, în parcuri, în autobuze, să de-a mâna cu toată lumea să se bucure că respiră printre oameni. Acesta este un tip de marketing poetic de tip franţuzesc, eu aş propune altceva pentru ţara mea. Aş introduce lectura poeziei în şcoli, aş încerca să cultiv copiilor de mici dragostea pentru poezie , citindu-le poeme şi nu chinuindu-i cu penibila întrebare : „ Ce a simţit poetul, când a scris aceste versuri ?” şi cu analize pe text şi tot felul de teme obositoare si nefolositoare.
Aceasta pledoarie poate ca e puţin patetică sau poate părea, dar în întâlnirile, mele cu copiii prin diverse şcoli şi licee, am aflat că îşi doresc să citescă poezie . Sunt curioşi să afle cum se scrie poezia, şi mai ales ce te face să aşterni pe hârtie un şir de cuvinte . Foarte mulţi oameni scriu poezie, sunt sute de site-uri pe internet despre poezie . Oricât de dură este viaţa, oricât de mare criza, poezia este un medicament pentru suflet.
Cine sunt poeţii? Acum în varianta marketing – sunt deopotrivă creatori şi promotori ai Poezie. Acest editorial mi-a fost inspirat de elevii foarte talentați ai Colegiului de Arte „Regina Maria „ de unde evident se va naşte un Poet !

Comentarii

Vasile Gâdinceanu a spus…
„ Ce a simţit poetul, când a scris aceste versuri ?”. Recunosc cu parere de rau ca si eu am fost chinuit cu aceasta intrebare careia nu i-am gasit niciodata un rost. Adica de unde sa stim noi ce a simtit poetul? Putem doar sa intuim ce a vrut sa spuna caci nu cred ca vom putea vreodata sa stim cu adevarat ce simte poetul. Desi nu m-am gandit niciodata la o astfel de chestiune, mi-a trecut acum prin cap ca in toti anii de scoala nu am fost pus niciodata sa scriu o poezie. Pur si simplu nu mi-a fost cerut acest lucru. In schimb am fost pus sa memorez poeziile altora, pe care nu le retineam niciodata.

Postări populare de pe acest blog

Breaking news ! „omul–carcasă“, „omul–masă“.

La omu’ sărac...

Piţipoanca de la mare ...