2009

Douămiinouă, un nou an şi o nouă provocare pentru noi pământenii.
Zâmbiţi? Pai, nu e clar ce ne aşteaptă pe noi toţi?
La trecerea în 2009, singurul meu gând a fost la 2010 şi nu la recesiunea care
a stricat multora petrecerea de sfârşit de an sau la războiul inutil în care mor copii nevinovaţi. În carţile de S.F. ale copilăriei mele, 2010 era anul invaziilor extraterestre sau al cuceririi pământului de către roboţi.
În copilăria mea, lectura era distracţia favorită, iar cărţile de S.F. un miraj în care ne rătăceam de multe ori şi eu, şi prietenii mei.
Lumi galactice, extratereștrii care mai de care mai fioroşi, dar şi roboţi -creaţiile pe atunci imposibile ale oamenilor. Aşteptările din acele vremuri, nu mai au nici o legătură cu cele de acum. Am senzaţia că evoluăm tehnologic şi involuăm uman şi spiritual. Nu cred că e nevoie de un robot fioros, de un extraterestru înfricoşător sau nu ştiu ce maşinărie ucigaşă ca să ne sperie. Noi singuri ne transformăm treptat şi iremediabil în toate coşmarurile ce ne-au bântuit de milenii. Umanitatea îşi pierde identitatea, omul ia forme ciudate de tip S.F., fără nici un efort. Oamenii devin spaimele de care s-au temut tot timpul.
Într-un film legat de acest subiect, un om de ştiinţă spune că omenirea e capabilă de schimbare în bine, doar când ajunge pe buza prăpastiei. În acelaşi timp, un alt om de ştiinţă, un profesor universitar japonez, într-un documentar de pe Discovery, parcă anticipa editorialul meu, explicând prezenţa sa în ubicuitate (în două locuri diferite în acelaşi timp), la şcoală şi pe stradă. Un uimitor robot–clonă preda în locul său la catedră, iar el, cel real se plimba liniştit, spre stupoarea studenţilor. Robotul era aşa de reuşit încât până şi creatorul său a fost bulversat de această performanţă. Aşadar, pe mine nu creşterea monedei euro mă înspăimântă, ci viitorul atât de nebănuit şi distrugător al speciei umane. Ştiu! Veţi exclama că exagerez, că e atât de departe chestia asta... eu nu vă spun doar că viitorul de ieri este azi, că 2010 nu e chiar un scenariu S.F., dar nici departe nu este... depinde din ce unghi priveşti. Şi dacă anul a început cu război, şomaj, accidente ar trebui să facem un pact cu noi înşine, să nu uităm că suntem oameni şi că deţinem un sentiment: cel al dragostei care ne face unici.