Piţipoanca cititoare ...

Acum câteva zile, mă gândeam că nu am întâlnit niciodată o piţipoancă adevărată... ieri numai bine pe bulevardul mamaia un audi cu numere de leasing gonea cu cel puţin o sută la oră. La volan o piţipoancă sadea, care mai mai, că nu s-a dat jos cu o bâtă să mă omoare, că vezi doamne conduc prea încet. Şi drept pedeapsă mi-a tăiat faţa după care a pus maşina pe avarie şi stai şi-aşteptă.
Minunata fiinţă, se ruja de mama focului în oglinda retrovizoare că doar pentru asta e făcută şi probabil că în mintea ei plină de obiecte şi organe şi-a imaginat pentru o clipă că va avea parte de o păruială sau de o mahalageală aşa cum se obişnuieşte în lumea Piţi.
A doua întâlnire a fost devastatoare. Acolo unde nu m-aş fi gândit niciodată, în librăria cărtureşti, acolo am gasit două astfel de specimene aşezate absolut din greşeală la masa poetului, locul unde pentru un poem scris în caietul de pe masă primeşti un ceai gratuit. Bulversată de discuţia filosofico-manelistă a celor două m-am întrebat dacă scopul lor era acela de a comite un poem sau de a căpăta un ceai pe degeaba. Dar asta e nimic pe lângă ce au debitat micile lor creieraşe din căpşoare, prin buziţele umflate şi tunate după ultima modă. Cineva a decretat lângă mine ...doamne astea sunt piţipoance cititoare !
Amândouă aveau câte un teanc mare de cărţi ...toate groase şi frumos colorate ....
Discuţia lor se contura în aerul atât de rafinat al librăriei şi
apelativele...”fat㔄pisi”..”gentuţe”..”pantofiori” „ guci” ...”audi”...” se răsfrângeau în atmosfera caldă şi luminoasă plină de arome ...până la secunda infernală când telefonul mare scump şi ţinut la vedere a urlat prin micul difuzor o manea sadea ce a umplut toată librăria.
Din colţul meu am stabilit că din punct de vedere psihosocial aceste specimene, nu ar putea face parte nici din categoria primatelor şi nici a homo siliconatus pentru că dezgustul era prea mare şi decizia grea.
După îndelungi contraziceri privind tipul de ceai pe care să-l comande, au
ales un ceai verde energizant cu fructe exotice. Dar nu a fost ce şi-au dorit papilele lor gustative, obişnuite cu ceai de muşetel sau de sunătoare ...şi cu un ton strident una dintre piţipoancele cititoare s-a pronunţat :”fataaă...ăsta e stricat !”
Degeaba mă chinui să vă relatez aceste lucruri, sperând să vă amuzaţi şi să râdeţi..nu-mi iese ...mie îmi vine să plâng ...nu de ele, cele sărace cu duhul, dar foarte bine îmbrăcate ...ci de mine care mă străduiesc să scriu cărţi. Cărţi care, dacă din întâmplare vor fi groase şi frumos colorate, vor ţine loc de suport pentru pătrunderea piţipoancelor în medii intelectuale, la care bărbații le-ar privi amuzați, intrigați, le-ar accepta fascinați şi excitați pentru că ......... vorba aceea..ce ? trebuie ...să faci conversație cu ele ?
Toată acestă relatare cu iz ficţional, se bazează pe personaje și locuri reale. Dar sincer, cât aş da să fi visat urât şi totul să dispară ca un coşmar dintr-o horror novel.