julitti

Trăiesc într-un oraş pe care nu l-aş părăsi niciodată. E un oraş minunat ca o fantă de lumină, apă şi soare într-o lume din ce în ce mai întunecată. Oamenii sunt veseli, sunt „şmecheri de Constanţa” (aşa cum sunt catalogaţi de obicei), şi primitori că doar din asta trăiesc... unii. Şi umorul constănţenilor este un alt argument pentru a nu mă desparţi de ei, deşi proporţiile sunt inegale, balanţa atârnând greu spre limita de jos. Încă de la începutul acestui text mă tot gândesc să-l citez pe Mircea Badea, pe care nu-l plac, dar maximele lui spun adevărul crud. Frumos oraş, păcat că-i locuit... parcă aşa ar zice Mirciulică văzând forfota de omenire la mare, la shopping, la piscine şi prin cluburi, oriunde... numai unde e vorba de un act cultural sau legat de cultura... „ioc”, cum ar zice turcul. Există pe lume oameni visători care cred în frumuseţea şi bunătatea oamenilor, care-şi imaginează (greşit!) că ar putea transforma un cocălar într-un cititor. Aşa ceva şi-au imagi

Acum câteva zile, mă gândeam că nu am întâlnit niciodată o piţipoancă adevărată... ieri numai bine pe bulevardul mamaia un audi cu numere de leasing gonea cu cel puţin o sută la oră. La volan o piţipoancă sadea, care mai mai, că nu s-a dat jos cu o bâtă să mă omoare, că vezi doamne conduc prea încet. Şi drept pedeapsă mi-a tăiat faţa după care a pus maşina pe avarie şi stai şi-aşteptă. Minunata fiinţă, se ruja de mama focului în oglinda retrovizoare că doar pentru asta e făcută şi probabil că în mintea ei plină de obiecte şi organe şi-a imaginat pentru o clipă că va avea parte de o păruială sau de o mahalageală aşa cum se obişnuieşte în lumea Piţi. A doua întâlnire a fost devastatoare. Acolo unde nu m-aş fi gândit niciodată, în librăria cărtureşti, acolo am gasit două astfel de specimene aşezate absolut din greşeală la masa poetului, locul unde pentru un poem scris în caietul de pe masă primeşti un ceai gratuit. Bulversată de discuţia filosofico-manelistă a celor două m-am î